mărturii

Am hotărât pe loc să merg la un seminar Ho’oponopono de weekend pentru că am simțit că asta este ceea ce trebuie să fac. Am început să practic Ho’oponopono imediat după terminarea cursului. Două luni mai târziu am auzit Inspiraţia spunându-mi că e ok să-mi dau demisia de la serviciul meu dintr-o corporaţie şi să-mi deschid o florărie. Eram atât de pregătită şi de fericită că demisionam, dar totuşi, să încep o afacere cu flori de la zero? Mi-am închipuit că toată lumea mă va crede nebună! Dar în timp ce plecam de la locul meu de muncă sigur şi bine plătit din San Francisco, şeful meu mi-a spus: "Oau, e grozav ce faci! Mi-aş dori şi eu să pot face asta."
N-am spus vreodata cuiva că de fapt acesta n-a fost niciodată visul meu, că nu aveam experienţă în retail şi nici în industria florală! Cu diploma mea de absolvire în afaceri şi nişte mici economii am găsit un spaţiu în care am pus pe picioare de la zero un magazin cu flori. La numai câteva săptămâni de la deschiderea magazinului am primit comentarii de la clienţi cum ar fi: "Nu-mi vine să mai plec din acest magazin. Mă simt atât de bine aici" sau "Eşti atât de norocoasă că lucrezi cu florile. Ai învăţat meseria la Paris?"
Mă amuzam şi mă gândeam în sinea mea cum aş putea să le explic că NU m-am format în acest domeniu şi nici n-am avut în trecut vreo legătură. Încă încercam să învăţ numele tuturor florilor! Secretul meu în afacerea cu flori era să curăţ cu Ho’oponopono înainte să deschid magazinul, în timpul zilei cât și după ce închideam magazinul.
Curăţam în drum spre piaţa de flori din San Francisco. Am descoperit că nu aveam nevoie de o listă cu flori pe care să le cumpăr, că florile însele îmi spuneau de fapt care sunt cele care se vor să vină cu mine la florărie. De câteva ori, la început, am pus la îndoială faptul că trebuia să cumpăr un anumit tip de floare. De fiecare dată când se întâmpla asta, în după-amiaza acelei zile suna telefonul ca să se comande exact acel tip de floare.
Când curățam, florile îmi vorbeau în diferite feluri. Uneori puteam gusta diferitele culori şi imediat ştiam că lucram cu Inspiraţie. Uneori în timp ce pregăteam un mare aranjament floral făceam câte un pas înapoi pentru a-l privi plină de mirare şi întrebându-mă cine l-a creat pentru că eu cu siguranţă habar n-aveam cum să fac aşa ceva. Atunci când mâinile îmi începeau să lucreze repejor, atunci ştiam că de fapt Inspiraţia lucra. Eu încercam doar să-mi păstrez gândurile liniştite şi curate astfel încât să nu stea în calea lucrării Divinităţii.
Viaţa este atât de uşoară dacă reuşeşti doar să te detașezi şi să ai încredere că Divinitatea te va îndruma pe calea cea bună. E mai uşor de zis decât de făcut. Încă mă străduiesc în fiecare clipă din fiecare zi să mă detașez şi să am încredere chiar şi după toate lucrurile minunate pe care Divinitatea mi le-a oferit. Este uimitor cât de mult ne îngreunăm viaţa şi cât de simplă poate fi ea de fapt!

În mai 2005 am avut o stare pe care nu o pot descrie decât ca pe o cădere nervoasă. Nici măcar nu ştiu dacă ar fi corect s-o numesc aşa... Tot ce ştiu este că soţul meu credea că sunt gata să plec din acest plan. Timp de cinci zile inima mi-a bătut cu peste 100 de bătăi pe minut. Nu puteam dormi, ci doar umbla. Atunci când încercam să dorm, îmi era atât de frică pentru că practic îmi simţeam inima oprindu-se. Trăiam o stare constantă de panică. Băieţelul meu avea doi ani la acea vreme. Pe atunci locuiam în Hawaii şi doctorul meu era un medic naturopat. Nu prea aveam noroc cu medicina alopată (occidentala), iar când medicul meu naturopat nu m-a putut ajuta, nu am avut de ales şi a trebuit să merg la Spitalul de urgenţă unde am fost internată la secţia de psihiatrie.

Doctorii au continuat să-mi supraîncarce sistemul cu medicaţie pentru depresie şi pentru anxietate deoarece nu-şi puteau da seama ce mi se întâmpla. Niciodată nu fusesem o persoană depresivă şi nici nu luasem antidepresive în trecut. Ei insistau că eram în depresie şi mi-au dat doze pe care eu probabil le-aş da unui elefant. Între 2005-2008 am fost internată la secţia de psihiatrie de patru ori. Antidepresivele nu-şi făceau efectul, iar starea mea se înrăutăţea. Am vrut să părăsesc acest plan de nenumărate ori deoarece trăiam o insuportabilă durere şi nelinişte emoţională. Răspunsul doctorului meu era să mi se mărească doza de medicamente. Îmi amintesc că locuiam în Boston, citeam cartea lui … despre cum niciun medicament nu a ajutat-o să iasă din depresie şi cum a mers la Spitalul General din Massachussetts unde a avut o terapie prin şocuri. Locuind în Massachussetts am crezut că aceasta era singura mea modalitate de supravieţuire.

La începutul lui 2007 îmi amintesc urmărind-o pe …… prezentând „Secretul” în cadrul emisiunii…… Am simţit că mă entuziasmez instant, stare pe care n-o mai trăisem de foarte multă vreme. După emisiune am mers într-o librarie unde am început să învăţ cum să vizualizez şi cum să fac pentru a-mi îndeplini cele mai îndrăzneţe vise. (Totuşi niciodată n-am reuşit să manifest o stare bună de sănătate şi am continuat să sufăr.) Ceea ce am reusit totuși să manifest a fost că familia mea s-a mutat în San Diego şi era palpitant să știu că am putut să fac să se întâmple asta. Ştiam că este ceva dincolo de orice cunoscusem sau trăisem până atunci, mutarea noastră în San Diego nefiind nimic mai puţin decât o minune.

Am început să studiez diferite modalităţi de vindecare energetică și, la începutul lui 2008 am învăţat I-Dentitatea Sinelui prin Ho’oponopono. Am studiat şi practicat procesul de „curăţare” cu sfinţenie. Depresia a dispărut iar eu mi-am aruncat la gunoi toate medicamentele care-mi dădeau dependenţă: antidepresive, anti A.D.D, şi anti-anxietate. Din 11 noiembrie 2008 n-am mai luat niciun fel de medicament; acum este 29 ianuarie 2012.
Mă simt de milioane şi încă mai practic „curăţarea”, chiar şi acum, în timp ce scriu.

I-Dentitatea Sinelui prin Ho’oponopono este incomensurabilă, cu binecuvântări profunde, înţelepciune şi frumuseţe. O păstrez asemenea unei comori, aproape de inima mea şi îi sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit acest dar preasfânt.

Vreau să vă împărtăşesc ceva absolut uimitor care mă aduce în pragul lacrimilor în fiecare zi începând de duminică.

Mi-am fracturat gâtul în 1997, iniţial rămânând cu o paralizie de la gât în jos. De atunci am avut parte de multă terapie şi evident că acum pot merge din nou!!

În ultimele 6-7 luni am avut mari probleme cu gâtul, păstrând atât de multă tensiune în interiorul şi în jurul zonei lezate. Situaţia s-a înrăutăţit în special după ce n-am mai fumat (m-am lăsat cu ajutorul metodei HO’OPONOPONO) iar tensiunea/anxietatea ajungea în zona fracturii. Durerea era uneori atât de intensă încât o simţeam exact ca atunci când îmi fracturasem gâtul. Recent începusem să merg la şedinţe de acupunctură pentru a mai scăpa de durere... Dar tot aveam pusee de durere de-a lungul zilei. Mi s-a tot spus că postura mea necesită terapie completă şi intensă deoarece în ultimii 15 ani am mers incorect şi am avut o postură defectuoasă în urma fracturii de gât.

În timp ce eram la seminar duminică, durerea a început să mă deranjeze. Desigur, practicam HO’OPONOPONO, dar şi chiar şi aşa începuse să devină uşor dureros.

După cum ştiţi, la sfârşitul zilei ni se demonstrau exerciţiile pentru echilibrare. A trebuit să mă forţez pentru a ajunge în față, dar am reuşit şi am fost una din cele trei persoane îndrumate să facă o demonstraţie "live”. În timp ce mă întindeam jos mi-am dat seama că gâtul îmi pulsa de durere şi mobilitatea lui laterală nu era bună. Am continuat să urmez instrucţiunile lui Mary în timp ce Ihaleakala stătea cu picioarele încrucişate (în stilul indian) la capul meu. El n-a rostit decât un singur cuvânt: „perfect” în timpul ce eu făceam “Exercițiul 2”.

Când am terminat m-am ridicat şi am ştiut că ceva se schimbase, numai că nu îmi dădeam seama exact ce. Prietena mea s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă gâtul mi-era mai bine. (Nu îi spusesem că mă durea.) M-am uitat la ea şi i-am spus că da.

Totuşi nu mă gândeam să rămân prea mult fără vreo durere deoarece mai aveam momente în care aceasta dispărea, deci nu ar fi fost nimic ieşit din comun. Normal era ca durerea să revină. Începând cu această zi şi de la acel exerciţiu nu am mai avut vreo durere de gât – ceea ce este uimitor – dar acesta este doar începutul!!!!!!

MERSUL ÎMI ESTE COMPLET DIFERIT, IAR POSTURA CORPORALĂ ESTE AŞA CUM ERA ÎNAINTE SĂ-MI FI FRACTURAT GÂTUL. Lacrimile îmi şiroiesc în fiecare zi când mă gândesc la ce s-a întâmplat cu adevărat aici. Nici măcar nu-mi mai dau seama că gâtul nu mi se mai îndoaie (spre înainte) în timp ce merg. Este de necrezut, dar adevărat în acelaşi timp...

După cum am discutat la workshop, am intrat în legătură cu metafizica în luna iulie a anului trecut şi am început să practic HO’OPONOPONO la începutul lui aprilie, anul acesta. Foarte multe lucruri minunate s-au întâplat în viaţa mea, şi continuă să se întâmple, dar felul în care mi s-a vindecat gâtul este un adevărat miracol... Personal am fost marcat şi binecuvântat de voi, Mary şi Ihaleakala!!!

ACUM MERG PERFECT ŞI FĂRĂ A AVEA VREO DURERE! Simt, am simţit şi văd asta!

Vă mulţumesc, vă iubesc!