Ho’oponopono – cum să scapi de stresul în exces – I-Dentitatea Sinelui prin Ho'oponopono®

Ho’oponopono – cum să scapi de stresul în exces

De Virginia A Braxton

Dacă ești neliniștit când primești sfatul unui medic care respiră greu și tușeste în timp ce fumează o țigară, dacă te uiți cu neîncredere la un psihiatru cu unghiile roase, sau dacă ești reticent în a da banii tăi de investiții unui broker care tocmai a dat faliment, ai fi în schimb foarte confortabil cu Stanley Haleakala Hew Len, care are un doctorat în psihologie educațională.

În primul rând, el este "Stan".

În al doilea rând, el are diplome și experiență atât în SUA de pe continent cât și în Hawai’i. În al treilea rând, pacea și ușurința pe care le degajă frumosul hawaiian de 40 și ceva de ani sunt cea mai puternică reclamă pentru conceptul de Ho'oponopono, sau metoda hawaiiană de rezolvare a problemelor.

Acum opt luni, Stan a participat la un curs ținut de Morrnah Simeona, o kahuna din Hawaii. El a făcut cursul de trei ori înainte de a simți intuitiv că este foarte bun pentru el. Până atunci, în ciuda pregătirii sale în domeniul psihologiei, el "avea stres căruia nu știa cum să-i facă față".

"Cursul de Ho’oponopono te ajută la eliminarea blocajelor negative și a gândurilor parazite ... pentru a-ți da seama care este scopul tău în viață", spune Stan.

More...

El subliniază că aproximativ 85% persoanele care muncesc nu sunt mulțumite de situația actuală de la locul de muncă. Cursul în care înveți tehnicile de rezolvare a problemelor permite unei persoane să facă alegeri fără să aibă nevoie să vorbească cu altcineva. Aici, înveți să găsești răspunsurile în tine.

Luând cazul unui șef ipotetic care ne provoacă stres, Stan prezintă trei tipuri de reacție obișnuite. Oamenii pot "să vorbească cu alții ca să se descarce, să plece, sau să nu facă nimic și să sufere. Oricum, persoana respectivă va fi afectată într-un fel sau altul.” Hipertensiunea arterială este rezultatul unui astfel de stres nerezolvat, afirmă Stan.

Seminarul organizat de către Foundation of I este conceput pentru a te ajuta să găsești răspunsul Ia întrebarea "Cine sunt eu" și pentru a-ți dezvolta abilitatea de a te detașa pentru a-ți găsi libertatea interioară. Stan vorbește despre metode de a șterge programele personale negative din interiorul nostru și de a umple spațiul odată ocupat de emoții negative și de experiențe negative cu lumină pură.

"Viața este ca o portocală. Fiecare dintre noi este o felie din întreg. "Dar, avertizează Stan, oamenii nu trebuie să intre în spațiul altcuiva sau să lase scopurile altcuiva să le stea în cale.
Folosind Ho'oponopono, ciocnirile cu alte persoane devin mai puțin frecvente și mai puțin intense. "Fiecare dintre noi are un ȘEF care ne spune ce să facem. Când ne liniștim mintea și, ȘEFUL vorbește", spune el, referindu-se la Creatorul Divin.

Cine a conceput cursul care i-a captat loialitatea și sprijinul lui Stan? Morrnah Simeona. Morrnah este o kahuna sau păzitor al secretelor din Hawaii. Ea este una dintre cele 5 comori vii ale insulei și a fost aleasă să fie o kahuna din copilărie.

Morrnah s-a născut catolică, dar a devenit universală în copilărie. "Am un scepticism natural", spune ea, "nu cred nimic până nu văd că este așa".

După ce și-a descoperit darul de a vindeca la distanță oasele rupte ale oamenilor care trăiau în alte localități, Morrnah a început să se întrebe ce altceva ar putea mintea să facă. The Foundation of I a început ca o dezvoltare a seminarelor ei anterioare, Seminariile Pacifica. Cursul, care la început dura 8 săptămâni a fost distilat la două săptămâni și acum la o singură zi.

Earl Pa Mai Tenn, care se ocupă de administrație pentru Foundation of I, călătorește cu Morrnah în întreaga lume. Stan a lucrat împreună cu Earl și Morrnah în prima etapa a dezvoltării organizației, dar nu le va însoți în turneul de cursuri pe care au fost invitate să le țină în Germania, Africa, Grecia, Elveția, Japonia și China. El se va întoarce la slujba sa din Hawaii.

Fundația nu își face publicitate agresivă, Morrnah spune: "Noi stăm la birou. Telefonul sună. Mergem acolo unde suntem chemați”

Ea a fost invitată să vorbească la Universitatea Johns Hopkins, Universitatea din New York, Bellevue, Spitalul Harlem, Universitatea Albuquerque, Școala de Nursing din Albuquerque, Scoala de Medicină Holistică din Santa Fe, Centrul Medical Miami și Centrul Medical Kuakini din Hawaii.

La Centrul Medical, a pregătit deja o parte din asistentele medicale și intenționează să pregătească și restul personalului pentru a ști cum să facă față morții și cum să se comporte cu persoanele care sunt pe moarte, și cum să satisfacă nevoile culturale ale hawaiienilor spitalizați.

Atât Morrnah cât și Stan au lucrat mult cu copiii cu dizabilități. Stan a petrecut 20 de ani lucrând cu copii care au autism, retard mental, schizofrenie sau handicap fizic. El a fost directorul unei școli, afiliată la Universitatea din Iowa, unde a instruit oameni din întreaga lume cum să se ocupe de copiii lor cu handicap și de întreaga familie. De asemenea, a antrenat profesioniștii să nu arunce vina asupra părinților. În fiecare an a predat pentru aproximativ 1400 de persoane.

"Nu critica niciodată un copil în fața altei persoane. Atunci când un copil este numit "surd", ”retardat”, se retrage. Problemele încep în pântecele mamei, în timpul sarcinii ", spune Morrnah.

Procesul predat în cadrul Foundation of I ”poate fi folosit doar pentru a face bine. Nu poate fi folosit pentru a manipula... noi îl împărtășim oamenilor doar pentru ca ei să își descopere adevărata identitate și să devină liberi”, spune ea.

Stan este în prezent consultant pentru Departamentul Educației al Statului Hawaii și își consideră meseria ”distractivă”.

El spune despre programul Ho’oponopono: ”Ai șansa să fii liber în viața ta în general, în munca și în familia ta. Viața poate fi plăcută în loc să fie stresantă. Poți să faci alegerea asta în fiecare clipă”

Îți place? Spune-le și prietenilor tăi!